Thomhof Chalets: Cazare pet friendly aflată în Bran

Thomhof Chalets: Cazare pet friendly aflată în Bran

Thomhof Chalets: Cazare pet friendly aflată în Bran 870 555 Wildventure
Vezi disponibilitate și preț

Astăzi vă propunem să lăsați grijile deoparte și să mergeți la munte, în comuna Bran. Luați pe oricine doriți și porniți. Drumul vă duce prin fel și fel de peisaje, de la zone aglomerate, la zone cu liniște deplină. Culmile munților și aerul revigorant oferă indicii că mai e puțin până la cazare.

Sunteți la Thomhof Chalets, o cazare pet friendly, aflată la 10 minute de mers pe jos de Castelul Bran. Câteva pisici și un câine jucăuș vă întâmpină. Priviți în jur pictura naturii, iar în tablou apare și cazarea.  

Thomhof Chalet este alcătuit din două case cochete, lipite una de alta, dar cu intimitatea și liniștea pe care le căutați.

thomhof chalets

Haideți să descoperiți Castelul Bran, peisajele pitorești, un mic muzeu al aparatelor foto și unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Bucegi!

În acest articol veți găsi toate informațiile necesare pentru a vă putea rezerva un concediu minunat în România. Grație noii noastre platforme, Travlocals.com, veți putea discuta direct cu gazda. Toate rezervările sunt necomisionate, iar cel mai bun preț este garantat.

Rezervând prin intermediul platformei noastre, ajutați la dezvoltarea unui proiect 100% românesc. În plus, cu ajutorul platformei, veți putea verifica singuri disponibilitățile, prețurile, facilitățile sau politica de rezervare.

Ce să faceți în Bran și împrejurimi?

Castelul Bran se află la 10 minute de mers pe jos de la Thomhof Chalets. Accesul cu animalul de companie este interzis în castel, dar îl puteți admira împreună din Parcul Regal.

Castelul se află într-un decor superb, amplasat pe o stâncă abruptă și înconjurat de păduri. Ideea castelului datează din anul 1377, când s-a emis un act prin care locuitorii Brașoveni aveau privilegiul de a construi un castel. 11 ani mai târziu, castelul este construit, având rol de vamă și fortăreață.

Castelul Bran este cunoscut de turiști drept tărâmul lui Dracula. Străinii asociază România cu vampirul Dracula, dar cum s-a ajuns aici? Care este povestea?

Când soarele apune, lumina se pierde în pădurea deasă. Castelul Bran se mai zărește doar prin lumina proiectoarelor. Într-o atmosferă de suspans, luna și strigătul lupilor din pădure par a spune o poveste. Aceasta este chiar o poveste scrisă în romanul Dracula, de către scriitorul Bram Stoker, avându-l personaj principal pe Vlad Țepeș, cunoscut drept Dracula. Romanul despre vampiri și castel este ficțiune. Totuși, autorul a fost inspirat de cruzimea lui Vlad Țepeș și de impunătorul castel.

La 20 de minute cu mașina ajungeți în Moieciu de Sus, un loc pitoresc, cu aer curat, unde libertatea vorbește, mintea se relaxează, iar tălpile zburdă pe pajiști. Sunteți voi și animăluțul vostru de companie, în timp ce descoperiți pădurea, râurile, izvoarele și cascadele. Aici, printre cărări găsiți o căsuță de poveste, transformată într-un muzeu al aparatelor foto vechi – La Cabane Aux Images.

la cabane aux images

Muzeul aparține unui francez, colecționar de aparate foto, care a venit în 2007 în România, s-a îndrăgostit de aceste meleaguri și nu a mai plecat. Tot aici și-a întâlnit și sufletul pereche, o româncă, alături de care a renovat o micută casă bătrânească și au transformat-o într-un muzeu inedit cu aparate foto, fotografii care prezintă istoria românească și obiecte lucrate manual, ce pot fi cumpărate drept suvenir. Unele aparate foto sunt chiar de la începutul artei fotografice, iar experiența memorabilă este developarea într-o cameră obscură improvizată dintr-o cutie.

Iubitorii traseelor de munte, care caută adrenalină pot alege traseul Cheile Horoabei, considerat unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții Bucegi. Traseul durează aproximativ două ore dus și două ore întors. Mergeți prin pădure, pe lângă stânci ținându-vă de lanțuri, prin arcade din piatră și printr-un canion stâncos.

Thomhof Chalets: Un loc liniștit la munte

Thomhof Chalets este o cazare aflată în comuna Bran, județul Brașov. Înconjurată de munți, de liniște și de aer curat, cazarea se descrie perfectă pentru cei ce vor odihnă.

thomhof chalets bran

thomhof chalets bran

Aceasta este alcătuită din două căsuțe. În fiecare căsuță se regăsesc două dormitoare, o baie și o bucătărie utilată. Elementele din lemn se îmbină cu cele moderne, iar șederea este una confortabilă. Așternuturile și perdelele ușor brodate amintesc de bunicile care croșetau și coseau de mână. Nostalgia se resimțe, iar amintirile sunt povestite afară, pe terasa unde pregătiți bucate la grătar.

cazare pet friendly bran

cazare pet friendly bran

cabana pet friendly bran

top cazari bran

top cazari bran

thomhof chalets

thomhof chalets

thomhof chalets

top cabane bran

top cabane bran

top cabane bran

Pregătiți bagajele și porniți la drum!

Rezervați-vă singuri experiența!

Vreți să vă relaxați la munte cu partenerul, familia, prietenii sau animalul de companie? Haideți la Thomhof Chalets, o cazare superbă aflată la 10 minute de mers pe jos de Castelul Bran. În apropiere sunt o multime de locuri spectaculoase.

Experiența poate fi rezervata prin intermediul platformei Travlocals.com, direct de la gazdă, fără taxe și comisioane.

Am construit aceste proiecte pentru voi. Doar folosind serviciile lor, veți susține strădania unor oameni faini care creează din vacanțele în România poarta spre dorința voastră de a călători doar pe aceste tărâmuri magice.

Text: Alice Cazan

Vezi disponibilitate și preț

Experiențe turistice în România frumoasă

Cazare în case tradiționale, case boierești, conace, castele și multe altele…