Vilegiatura | Vila Florica Socolescu: Vacanță la munte cu atmosferă de secol XX

Vilegiatura | Vila Florica Socolescu: Vacanță la munte cu atmosferă de secol XX

Vilegiatura | Vila Florica Socolescu: Vacanță la munte cu atmosferă de secol XX 870 555 Wildventure
Vezi disponibilitate și preț

Pe cărările uneia dintre cele mai cunoscute stațiuni din județul Prahova – Sinaia, se află Vila Florica Socolescu.

Vilegiatura Vila Florica Socolescu

Aceasta este o vilă care vă transpune din prezent tocmai în secolul XX, iar ambianța acestor timpuri se simte de când păsiți în grădină. Cufundată în vegetație, înconjurată de munți și cu arhitectura în stil neoromânesc, sunteți fermecați de misterul locului.

Lăsați bagajele și descoperiți vila în detaliu, pe înserat.

Haideți să vizitați Sinaia!

În acest articol veți găsi toate informațiile necesare pentru a vă putea rezerva un concediu minunat în România. Grație noii noastre platforme, Travlocals.com, veți putea discuta direct cu gazda. Toate rezervările sunt necomisionate, iar cel mai bun preț este garantat.

Rezervând prin intermediul platformei noastre, ajutați la dezvoltarea unui proiect 100% românesc. În plus, cu ajutorul platformei, veți putea verifica singuri disponibilitățile, prețurile, facilitățile sau politica de rezervare.

Ce obiective turistice mai puțin cunoscute să vizitați în Sinaia?

Când vă gândiți la Sinaia, în minte vă apar faimosul Castel Peleș, Pelișorul, Casinoul și Parcul Dimitrie Ghica. Acestea sunt obiective turistice pe care trebuie să le vedeți, nu doar pentru faima lor, frumusețea, pentru liniștea ce o emană, povestea, ci și pentru istoria din care și voi faceți parte.

După ce ați vizitat cele mai cunoscute obiective turistice din Sinaia, mergeți pe poteci fascinante și mai puțin cunoscute.

Descoperiți cele două gări regale.

În trecut, trenul era un mijloc de circulație foarte des utilizat, iar în gara Sinaia au coborât de multe ori membrii Casei Regale, chiar și președintele american – Gerald Ford.

Prima gară a fost deschisă publicului în decembrie 1879, an în care a fost inaugurată în țară și prima linie de cale ferată care traversa Munții Carpați prin Valea Prahovei.

Această gară avea și un salon de primire a călătorilor, loc unde a fost primit Principele Carol. În 1886, salonul a fost extins de către C.F.R. pentru regele Carol I, iar gara a devenit prima gară regală din Sinaia.

Din pricina faptului că Sinaia devenise un punct de interes turistic, gara a devenit și ea neîncăpătoare, așadar în 1911 a fost demolată și pe amplasamentul acela a fost construită actuala structura. În prezent, fostul salon regal găzduiește o colecție unicat de machete și însemne feroviare.

A doua gară regală a fost construită între anii 1938 – 1940, la ordinul regelui Carol al II-lea, ce a servit ca destinație de interes pentru familia și musafirii familiei regale. Frumusețea gării se păstrează și astăzi prin detaliile arhitecturale. Tot aici se află și trenul regal al țării.

Mergeți acolo, închideți ochii și imaginați-vă fascinația acelor timpuri, închipuiți-vă cum e pentru voi să mergeți cu trenul, ce simțiți… liniște, acel șuier și ce priviți pe fereastră… natura.

Descoperiți cel mai vechi loc religios de pe Valea Prahovei, Stânca Sfânta Ana

De la Vila Florica Socolescu sunt 5 kilometri până la acest loc uimitor și mai puțin cunoscut în Sinaia. Dacă mergeți cu mașina, o lăsați într-o mică parcare și de acolo, cam în 10 minute pe jos veți ajunge. Locul este frumos, izolat, liniștit. Veți găsi o grotă săpată în stâncă, pe pereții căreia sunt icoane. Este momentul prielnic să vă adunați gândurile și să vă încărcați bateriile sufletului.

Bine de știut! Pasionații de escaladă pot face alpinism aici.

De la Stânca Sfânta Ana, urcați niște ziduri de piatră și după colț veți zări o cascadă. Peisajul este superb, liniștea și răcoarea vă fac să vă simțiți aparte.

Printre aceste momente speciale, noaptea își face loc, e timpul să mergeți în vila istorică.

Vila Florica Socolescu: Cazare uimitoare în Sinaia, cu vibrații din secolul XX

Aflată la periferia statiunii Sinaia, la poalele muntilor, Vila Florica Socolescu proiectează turiștii în atmosfera secolului XX. Înconjurată de paduri seculare, grădină cufundată în vegetație dezvăluie vila impozantă.

Urcați pe scările antice, deschideți ușa vilei, iar parfumul și imaginile trecutului sunt vii. Priviți arhitectura secolului XX, care este îmbinată cu elemente contemporane pentru a oferi o vacanță  confortabilă.

În interior găsiți trei dormitoare; cinci băi; o mansardă unde puteți dormi sau unde cei mici se pot juca; un living cu o bibliotecă și un șemineu, unde puteți să depănați amintiri sau să citiți în tihnă; o zonă de dinning; o bucătărie utilată și o saună.

În grădina care v-a fermecat se află un loc pentru relaxare, un grătar și o mică grădină de ierburi aromatice cu care vă puteți îmbogăți savoarea mâncării.

Pregătiți bagajele și haideți să experimentați înnoptatul într-o vilă istorică la munte!

Rezervați-vă singuri experiența!

Vrei să mergeți la Sinaia cu familia sau cu prietenii? Căutați o cazare deosebită aproape de obiectivele turistice? Haideți la Vila Florica Socolescu, o vilă impresionantă din secolul XX, cu saună, grătar, grădină, unde confortul și relaxarea sunt cheia unei vacanțe de vis.

Vezi disponibilitate și preț

Experiențe turistice în România frumoasă

Cazare în case tradiționale, case boierești, conace, castele și multe altele…